Gulaș de vită
Rețeta este din acelea pe care le fac de mulți ani, nu am o rețetă anume de unde m-am inspirat, doar ce am mai apucat pe parcurs și am adaptat gusturilor și preferințelor noastre. Este una din mâncărurile cele mai reușite pe care le fac, foarte apreciată de bărbați mai ales :) .
Gustul, aroma și textura sunt perfecte, urmați exact pașii și observați cât de simplu este dar cu un rezultat excelent și exemplar.
Important să alegeți carnea bine, am făcut și cu vită, mai nou fac cu vițel (fierbe mai repede), la nevoie mai fac și cu carne de porc, deci vă adaptați.
Ingrediente
●
Carne de vită/mânzat
1 kg
aici am folosit vițel
●
Ulei de floarea-soarelui
50 ml
●
Pastă de tomate
2 linguri
●
Piper negru măcinat
0.25 lingurite
●
Boia ardei dulce
1 lingurita
Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a nu rata rețetele noi și alte noutăți!
Pași de urmat
Pas 1
Carnea se spală și se taie cubulețe mici/medii - după preferință.
Pas 2
Uleiul se încinge în tigaie, se adaugă carnea și se amestecă.
Pas 3
Se lasă la călit până se evaporă toată apa din carne și aceasta se rumenește frumos.
Pas 4
Acum se adaugă morcovii tăiați rondele, amestecați și lăsați 2 minute.
Pas 5
Apoi ceapa tăiată bucăți medii sau julien - amestecați și mai lăsați 5 minute.
Pas 6
Și ultima este pasta de tomate - amestecați și mai lăsați 2 minute să fiarbă.
Pas 7
Turnați apă atât cât să acopere carnea și legumele, dați focul tare să fiarbă - când fierbe bine faceți focul mic și lăsați oala cu capac deasupra până se frăgezește carnea. Depinde de care ați luat - poate varia timpul de fierbere de la 40 de minute până la 2-3 ore chiar. Aici ați putea să folosiți și oală de presiune, dacă ați luat vită din aia betonată, important să fie carnea moale după fierbere.
Pas 8
Când carnea este aproape gata adăugați frunza de dafin, piperul, boiaua (puteți să puneți și iute dacă vă place) și sarea după gust. Amestecați și mai lăsați să fiarbă 30 de minute.
Pas 9
O serviți caldă, cu orice garnitură preferată și cu ceva legume sau murături.
Este foarte bună, sigur o să placă la toată familia.
Poftă Bună!
Cantitate:
1500 g
(5-6 porții)
Timp de preparare:
90 min
Dificultate:
usor
Timp total de pregătire:
30 min
Data publicării:
Notă:
5 (6 voturi)