Cred că nu sunt singura care a căutat în disperare forme de copt brioșe, peste tot am scotocit - supermarket-uri, magazine, internet - cam în mare parte fără succes. Ce am găsit au fost eșecuri totale, irosire de bani și timp - până la urmă a trebuit să adaptez rețetele de brioșe la chec-uri.
Până am întrebat fetele care postează rețete de brioșe pe blog, Natalia și Miha, de unde au luat și cu ce fac ele brioșe. Ei, încă o surpriză neplăcută că acele forme mici de silicon cu care făceau ele nu se găseau pe piața românească - și într-un final, tot căutând așa pe net, am găsit ceva asemănător la Decorix.ro, le-am cerut cadou de ziua mea (asta da disperare) și peste o săptămână am și testat, ca să demonstrez la toată familia și mie, că a fost un cadou cu rost și util.
Am făcut aceste brioșe cu ciocolată de la Natalia, la care am salivat de când le-a postat și a fost încă un îndemn în plus să caut formele de brioșe. Nici nu cred că trebuie să vă spun cât de bune sunt, combinație de ciocolată albă, cacao, cremă de brânză.... foarte delicioase și ciocolatoase.
Vă mai dau un link pentru cei ce caută să cumpere, recent am văzut că au apărut aceste forme și în magazinele Kitchenshop, vi le aduce acasă și chiar la un preț mai bun decât la Decorix.ro.
Cu această rețetă deschid undă verde la brioșe pe site!