Sos de ardei iute, rețeta de casă

Sos de ardei iute, rețeta de casă

Anul trecut, la un eveniment în familie, verișoara mea ne-a servit la masa festivă cu acest sos de ardei iute făcut în casă. A fost atât de bun, se combina perfect cu mâncărurile de carne sau mezeluri, era potrivit de iute, dulce, aromatic, colorat, cremos - un succes total și, bineînțeles, rețeta a fost cerută imediat...

Am pregătit cantitate dublă pentru sezonul trecut ca variantă de test, dar a fost atât de cerut și apreciat de toată familia încât a trebuit să dozez foarte atent consumul borcanelor cu acest sos chili de casă, să ne ajungă până la sezonul nou de ardei iute. Anul ăsta voi face de 4 ori mai multe borcane, fiindcă este ideal și ca un mic cadou pentru orice persoană amatoare de sosuri interesante, dar și ca alint de familie la orice mâncare de carne - chiftele, mici, grătar, etc.

Recomand cu mare încredere acest sos sau dulceață de ardei iute de casă, este absolut minunată rețeta! Gradul de iute îl puteți regla din proporția de ardei iute vs ardei kapia, dar este important să alegeți ardeii mai iuți sau mai potriviți. După gustul nostru, sosul fiind testat pe majoritatea membrilor familiei, proporția de mai jos e cea mai bună.

Ingrediente

Ardei iute roșu
1 kg
   
Ardei capia roșu
1 kg
sau ardei gras roșu
Zahăr
1 kg
   
Oțet
500 ml
   
Sare
1 lingura
   

Pași de urmat

Pas 1

Cântăriți și spălați ardeii pentru rețetă - cum v-am spus și mai sus, puteți regla gradul de iute dacă micșorați sau măriți proporțional cantitatea din fiecare fel de ardei.

Nouă ne place anume 1kg la 1kg din fiecare tip de ardei, este iute dar suportabil, exact cum trebuie.

Sos de ardei iute, rețeta de casă - Pas 1
Pas 2

Vă puneți pe mâini niște mănuși impermeabile (altfel veți face arsuri la piele de la ardeiul iute) și vă apucați să curățați toți ardeii de semințe și cotoare.

Le tăiați bucăți potrivite să încapă în mașina de tocat sau blender.

Sos de ardei iute, rețeta de casă - Pas 2
Pas 3

Treceți-i prin mașina de tocat carne sau folosiți un robot de bucătărie cu lamă S.

Sos de ardei iute, rețeta de casă - Pas 3
Pas 4

Mutați compoziția de ardei într-o oală sau tuci și puneți pe foc.

Sos de ardei iute, rețeta de casă - Pas 4
Pas 5

Când încep să fiarbă, adăugați aici 1kg de zahăr, 500ml de oțet și 1 lingură de sare, amestecați bine.

La foc mare așteptați până compoziția din oală va fierbe, apoi o micșorați și lăsați să bolborosească 1 oră la foc mic.

Sos de ardei iute, rețeta de casă - Pas 5
Pas 6

După acest timp mai treceți bine cu blenderul vertical în oală, astfel sosul va deveni relativ mai uniform, dar încă veți observa în el mici particule de ardei.

Deja îl puteți turna așa în borcane curate și sterilizate dinainte, dar eu îl prefer cu textura și mai fină, deci voi mai face 2 pași.

Sos de ardei iute, rețeta de casă - Pas 6
Pas 7

Mai pun la fiert cratița cu sosul de ardei iute pentru încă 30-60 min la foc mic, nu uitați să amestecați periodic în el.

Sos de ardei iute, rețeta de casă - Pas 7
Pas 8

După acest timp mai trec încă o dată cu blenderul vertical în oală, insist până obțin consistența dorită - ceva mai fină și cremoasă.

Sos de ardei iute, rețeta de casă - Pas 8
Pas 9

Mai las să fiarbă 5 minute, apoi îl torn fierbinte în borcanele curate și uscate.

Sigilez cu capace ermetic și las să se răcească complet. Apoi sosul chili se păstrează perfect în cămară chiar și 2-3 ani, asta dacă nu se consumă...

Poftă bună!

Sos de ardei iute, rețeta de casă - Pas 9

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 3500 g
Timp de preparare: 120 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregătire: 240 min
Data publicării:

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Nici un comentariu până acum. Postează tu primul comentariu!