În ultimii ani, după câteva încercări nereușite de a găti falafelul acasă, apoi la fel foarte nereușit să-l gust în restaurantele cu specific arabesc din București - am renunțat la idee, am zis că probabil nu este pe gustul meu și gata. Absolut toate chiftelele de năut erau înecăcioase, prea uscate sau cu un gust ciudat.
Asta până să le gust vara trecută în Egipt, gătite exemplar, chiar am stat să observ textura pastei de năut și cum bucătarul le modela repede și le prăjea în ulei. Nici nu-mi imaginam că aceste chiftele de năut, sau falafelul, pot avea un gust atât de bun, să fie crocante la exterior, dar pufoase și aromate înăuntru. Deci vi le recomand neapărat, dar cu respectarea tuturor recomandărilor pentru un rezultat maxim de gustos și deosebit. Recomandat este să serviți falafelul în lipie arăbească, sau pita - cu iaurt, sos tahini, legume proaspete sau coapte. O altă variantă ar fi falafelul la farfurie, adică cu aceleași ingrediente, dar nu în lipie.
Cea mai mare provocare și neplăcere este să mărunțiți cât mai fin năutul crud înmuiat împreună cu verdeața. Eu l-am trecut și prin robot cu lamă S, apoi prin mașina de tocat carne, iar la final l-am mai pasat o dată cu blenderul vertical, cel cu picior. Dacă veți lăsa prea grunjoasă pasta de năut, se va simți gustul de năut crud, în principiu nu foarte deranjant, dar nouă ne-a plăcut totuși să fie ceva mai fină textura falafelului.
Partea bună este că puteți prepara mai multă pastă de năut, apoi să congelați o parte și la orice poftă nu mai trebuie să refaceți munca cu înmuiat, pasat, etc.
Și fiindcă chiftelele de falafel se recomandă să fie servite calde, imediat după gătire, mai bine să nu prăjiți cantitate mare din ele, doar cât aveți nevoie pentru o masă. Nouă ne-au rămas câteva, le-am reîncălzit la tigaie sau în cuptorul cu microunde - au fost bune, dar și-au pierdut puțin din textura la coaja crocantă.