Curcan întreg la cuptor Rețetă VIDEO

Curcan întreg la cuptor

Vin cam în extra-sezon cu această rețetă de curcan la cuptor dar să știți că nu m-am grăbit să pun una numai ca să fie. Am mai testat și alte rețete de curcan dar nu a ieșit ce trebuie, până am obținut un rezultat delicios și spectaculos. Eu numai așa voi găti curcanul întreg la cuptor de acum încolo, merită tot efortul și este de mare efect la mesele festive. Aveți nevoie doar de un curcan frumos și o bună organizare a timpului - cu tot cu marinare, coacere, odihnire, procesul durează până peste 8 ore, dar cu eforturi minime din partea voastră. Voi explica în pași toate detaliile, rețeta video vă ajută la anumite aspecte care în poze poate nu se văd prea bine.

Și o remarcă despre această rețetă de curcan la cuptor - pe lângă faptul că este delicios, frumos, de efect, etc, vă alegeți cu muuuultă carne. Noi suntem 4 membri în familie și am mâncat 5 zile din el, cu diverse garnituri!

Ingrediente

Curcan întreg
6 kg
un curcan de 5-6 kg am avut eu
Unt
100 g
să fie rece, de la frigider
Sare
1 lingura
   
Ceapă
2 buc
   
Usturoi
1 buc
adică o căpățână mare, cu 6-7 căței de usturoi în ea
Portocale
1 buc
   
Frunză de dafin
2 buc
   
Cuișoare
5 buc
   
Vin alb demisec
100 ml
   
Morcovi
1 buc
   
Țelină
0.5 buc
   
Scorțișoară măcinată
1 lingurita
   
Rozmarin
1 lingurita
   
Boia ardei dulce
1 lingurita
   
Usturoi granulat(praf)
1 lingurita
   
Cimbru
1 lingurita
eu am avut verde, proaspăt

Pași de urmat

Pas 1

Bineînțeles aveți grijă să curățați și spălați bine curcanul. Recomand să tăiați părțile mai subțiri de la aripi, eu l-am cumpărat deja fără ele.

Curcan întreg la cuptor - Pas 1
Pas 2

Într-un bol amestecați 1 lingură de sare cu câte 1 linguriță de scorțișoară, rozmarin, boia, usturoi pudră și cimbru.

Aceste mirodenii sunt opționale, mie mi-au plăcut mult cum s-au combinat la curcan, data viitoare nu schimb nimic.

Curcan întreg la cuptor - Pas 2
Pas 3

Cu această compoziție ungeți și frecați bine curcanul pe interior și exterior, fără milă.

Curcan întreg la cuptor - Pas 3
Pas 4

Recomand să-l lăsați 2-3 ore la pătruns, dar chiar mai bine peste noapte, în frigider.

Ideal ar fi să vă organizați în așa fel încât seara să-l marinați și a 2-a zi de dimineață vă apucați să-l puneți în cuptor.

Curcan întreg la cuptor - Pas 4
Pas 5

Dimineața, înainte să-l puneți la cuptor, pregătiți mai întâi setul din poză - 1 ceapă, 1 usturoi mare, 1 portocală, 5 cuișoare și 2 frunze de dafin. Ceapa, portocala și usturoiul se spală cu tot cu coajă.

Pe lângă acestea curățați 1 morcov, țelină și 1 ceapă.

Curcan întreg la cuptor - Pas 5
Pas 6

Cuișoarele le înfigeți în portocală sau ceapă, să nu se împrăștie prin curcan și pe urmă să le căutați prin carne :)

Curcan întreg la cuptor - Pas 6
Pas 7

Ceapa și căpățâna de usturoi se taie în jumătăți mari.

Curcan întreg la cuptor - Pas 7
Pas 8

Portocala se taie în sferturi, dar aveți grijă să nu iasă cuișoarele.

Curcan întreg la cuptor - Pas 8
Pas 9

Untul rece se taie în 6 bucățele uniforme și îl păstrați deocamdată la frigider.

Curcan întreg la cuptor - Pas 9
Pas 10

Luați tava mare de cuptor și puneți în ea 1 morcov, 1 ceapă și țelină tăiate bucăți mai mari.

Deasupra turnați 100 ml de vin alb.

Curcan întreg la cuptor - Pas 10
Pas 11

Aranjați curcanul în mijlocul tăvii, peste aceste legume și vin.

Curcan întreg la cuptor - Pas 11
Pas 12

Sub pielea pieptului de curcan aranjați uniform cele 6 bucăți de unt.

Curcan întreg la cuptor - Pas 12
Pas 13

În burta puneți portocala, cuișoarele și tot setul - usturoiul, ceapa, frunza de dafin.

Curcan întreg la cuptor - Pas 13
Pas 14

Recomand să-i legați picioarele cu o ață de bucătărie, așa curcanul nu se deformează la copt și își păstrează o formă frumoasă.

Curcan întreg la cuptor - Pas 14
Pas 15

Cam asta este, curcanul nostru e aliniat și gata de pus în cuptor.

Curcan întreg la cuptor - Pas 15
Pas 16

Acum acoperiți pieptul cu o bucată de folie mai mică.

Curcan întreg la cuptor - Pas 16
Pas 17

Apoi înveliți tot curcanul cu 2 bucăți de folie mai mare.

Curcan întreg la cuptor - Pas 17
Pas 18

Puneți la cuptor preîncălzit la 200 de grade pentru 3 ore.

De obicei timpul de coacere se calculează în funcție de greutatea curcanului, la fiecare kg înmulțiți 30 de minute în cuptor. Dacă aveți curcan mai mic, îl țineți respectiv calculelor.

Curcan întreg la cuptor - Pas 18
Pas 19

După 3 ore îl scoateți din cuptor și dați la o parte toate foliile.

Curcan întreg la cuptor - Pas 19
Pas 20

Se unge deasupra cu zeama lăsată în tavă și îl puneți înapoi în cuptor pentru încă 1 oră, să se rumenească frumos.

Curcan întreg la cuptor - Pas 20
Pas 21

La fiecare 20 de minute îl mai ungeți cu zeama și grăsimea din tavă, să se formeze o crustă uniformă și rumenă.

Curcan întreg la cuptor - Pas 21
Pas 22

Dacă ați făcut totul bine, la final ar trebui să obțineți așa o frumusețe de curcan - rumenit bine și foarte fraged.

Scoteți din cuptor, mai ungeți bine cu zeama din tavă.

Curcan întreg la cuptor - Pas 22
Pas 23

Se învelește iar complet cu folie și se lasă încă 2 ore să se pătrundă la temperatura camerei.

Curcan întreg la cuptor - Pas 23
Pas 24

Apoi îl puneți frumos pe masa festivă, scoateți atent din tavă pe un platou mare - dacă nu vă descurcați îl puneți cu tot cu tava pe masă. Să aveți un cuțit bun la îndemână, tăiați bucăți din carnea de curcan și o aranjați la fiecare în farfurie.

Sosul din tavă îl puneți într-o sosieră și turnați peste carnea din farfurii, vă asigur că va fi mi-nu-nat! Bineînțeles, cu orice garnitură sau salată preferați.

Poftă Bună!

Curcan întreg la cuptor - Pas 24

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 6 kg (un curcan mare de 5-6 kg)
Timp de preparare: 360 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregătire: 180 min
Data publicării:

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

CezarinaMironica483
Cezarina Mironica (CezarinaMironica483) 02 Feb 2018, 14:25

Lalena, nu inteleg:) Cuisoare din alea de batut in pereti?? :) Din fier?? Sau cuisoare - vreo mirodenie ceva??

 PS: Apropo, mi-a iesit o ciorba de perisoare BESTIALA! Multumesc pentru reteta, te-am marcat pe "goagalul" meu:)) 

lena
Elena (lena) Cezarina Mironica (CezarinaMironica483) 02 Feb 2018, 14:35

Buna intrebare 👍🤓

Sunt cuisoare mirodenii...., cloves in engleza si гвоздика in rusa :))))

CezarinaMironica483
Cezarina Mironica (CezarinaMironica483) 02 Feb 2018, 14:44

Ma gandeam eu dar nu era sigura:))) Imi si imaginam oare cum o sa pun eu cuisoarele de batut in perete in portocala:))) Multumesc Lena, esti tare:) Te pup de nu te vezi!! 

AndreeaSasaran196
Andreea Sasaran (AndreeaSasaran196) 30 Dec 2019, 12:15

cand se infoliaza tot curcanul in folie de aluminiu se pune si pe fundul tavii ? (practic sa fir infoliat cu tot cu continutul de legume si vin din tigaie ) sau doar pe deasupra ? mersii :)

lena
Elena (lena) Andreea Sasaran (AndreeaSasaran196) 30 Dec 2019, 12:21

Am pus doar deasupra folie😉