Stufat de pui

Stufat de pui

Îmi place foarte mult acest sezon, când încep legumele, verdețurile, și primele bineînțeles sunt salatele, ceapa verde și usturoiul. Nu mai știam în ce combinație să le fac, decât în salată, și această mâncare a venit la fix. Foarte rapidă, bună și aromată, puteți folosi cât mai multă ceapă și usturoi, vor fi potrivite aici.

Se potrivește bine cu o mămăligă, cartofi sau simplu cu pâine.

Ingrediente

Pulpe de pui
1 kg
cu os sau fără, eu am pus fără, se gătesc mai repede
Ceapă verde
3 legaturi
adică 3 legături - sau 15 fire
Usturoi verde
3 legaturi
3 legături=15 fire, aproximativ
Ulei de floarea-soarelui
50 ml
   
Roșii cubulețe din conservă
200 g
sau roșii proaspete tocate
Pastă de tomate
1 lingura
sau pastă de ardei
Sare, piper
1 lingurita
după gust

Pași de urmat

Pas 1

Carnea se spală, se usucă, apoi se călește cu puțin ulei într-o tigaie adâncă, pe ambele părți.

Stufat de pui - Pas 1
Pas 2

Adăugați peste carne usturoiul și ceapa verde, tăiate bucăți mai mari, nu tocat mărunt.

Amestecați bine și lăsați să scadă un pic.

Stufat de pui - Pas 2
Pas 3

Apoi turnați o jumătate de pahar de apă și lăsați până începe să fiarbă.

Stufat de pui - Pas 3
Pas 4

Când începe să fiarbă faceți focul mic și puneți capacul pe tigaie.

Lăsați așa 15-20 de minute până este gata carnea.

Stufat de pui - Pas 4
Pas 5

După acest timp, adăugați roșiile cubulețe, pasta de roșii/ardei, amestecați bine. Lăsați să fiarbă încet, fără capac încă 10 minute.

Stufat de pui - Pas 5
Pas 6

Apoi potriviți de sare, piper, închideți focul și lăsați cam 10 minute să se pătrundă, fără capac.

Stufat de pui - Pas 6
Pas 7

Și gata, serviți cu orice vă place, sosul este delicios.

Poftă Bună!

Stufat de pui - Pas 7

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (4-5 porții)
Timp de preparare: 30 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 15 min
Data publicării:
Notă: 5 (4 voturi)

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Alinusa C.
Alinusa C. 28 Apr 2015, 14:07

O daaa ... cred ca este fff delicios acest stufat (exact la acest gen de mâncare îmi "zburase" și mie gandul)Eu mă gândeam sa adaug și niște mărar ...oare merge ?

lena
Elena (lena) Alinusa C. 28 Apr 2015, 16:53

Da, sigur, merge si marar, cred ca si spanac.

marieta
marieta 29 Apr 2015, 00:41

Ce bunnn, bine ,nu am mîncat, dar se vede foarte frumos.

adriana derecichei
adriana derecichei 29 Apr 2015, 21:15

Multumesc Lena pt. retetele tale simple si gustoase.In aceste vremuri tot mai grele dpdv financiar,tu ne ajuti sa gatim bucate deosebit de bune,cu bani putini,iar in felul acesta sa ne pastram moralul ridicat,in ciuda greutatilor cu care ne confruntam zilnic.Multumesc si pt. modul foarte explicit in care ne prezinti retetele.Multa sanatate si la cat mai multe retete gustoase si ieftine.

gospodina01
gospodina01 01 May 2015, 16:18

dar în loc de usturoi verde se poate să folosesc usturoi simplu ?

lena
Elena (lena) gospodina01 01 May 2015, 16:44

Da, se poate.

Gabriel Serban
Gabriel Serban 05 May 2015, 14:31

Delicios! Desi as prefera in  loc de ulei sa folosim unt mai gras  topit in tigaie,astfel cred eu, preparatul ar fi si mai gustos, si, alaturi de o garniture de cartofi natur spre exemplu si un vin bun ar fi ceva deosebit!

RRaluca
RRaluca 06 May 2015, 23:08

Am testat astazi reteta. A iesit un deliciu :) Multumesc Lena!! 

tiki
tiki 18 May 2015, 19:48

Buna. Am facut si eu acuma acest stufat.  Wow, ce bun. L-am  lasat mai mult sa fiarba ptr. mama mea, dar a fost nemaipomenit. Am facut cu cartofi (care sunt f. micuti spre deosebire de poza),din conserva (Londra), trasi (asa am auzit ca se spune) in unt cu condimente si putina fr. de patrunjel. O bunatate. Muiltumesc de reteta .Puipici.

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Jana
Jana 27 May 2015, 19:25

Ne asezam la masa. Primul compliment l-am primit deja de la sot: "arata foarte frumos" :) La sigur este si delicios. Multumim Lena!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Michelle33
Michelle33 04 May 2017, 19:09

Am pregatit aceasta reteta si a iesit foarte buna ! Multumesc inca o data ! Recomand oricui cu incredere retetele dvs precum si site-ul ! Tot ce am incercat de aici a iesit din prima, si a fost extrem de laudat. Apreciem enorm efortul dvs frumos de a impartasi cu noi minunatele retete. Sa va dea bunul Dumnezeu multa sanatate, numai bine si frumos in viata !

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) Michelle33 04 May 2017, 20:00

Multumesc mult!