Plăcinte "Tropotite" cu cartofi
Rețeta de plăcinte este demult pe site postată de Lili în categoria rețetelor de la utilizatori, eu am încercat-o mai demult dar nu am reușit din prima încercare. De atunci tot mă gândeam să le repet, cu mai multe detalii și ingrediente mai fixe.
Și mă bucur mult că nu am renunțat și le-am făcut acum, pentru că sunt absolut minunate - pe lângă faptul că sunt simple ca ingrediente, sunt foarte gustoase - puțin foietate și foarte fine. Și apropo sunt de post, dar acest fapt nu l-am menționat în titlu, să nu le treacă cu vederea cei care nu țin post :)
Cred că le puteți încerca și cu umplutură de varză călită, brânză - dar totuși cea de cartofi este obligatorie și cea mai bună.
Istoria plăcintelor o puteți citi în rețeta Liliei, eu am încercat să fiu mai tehnică :)
Ingrediente
●
Făină albă calitate superioară
1 kg
●
Bicarbonat de sodiu
0.5 lingurite
●
Ulei de floarea-soarelui
200 ml
●
Sare, piper
1 lingurita
Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a nu rata rețetele noi și alte noutăți!
Pași de urmat
Pas 1
Prima se face umplutura de cartofi, ca să aibă timp să se răcească până este gata aluatul.
Deci, se fierb cartofii cu coajă, se clătesc fierbinți cu apă rece de 2 ori apoi se curăță imediat și se pasează cu presa de piure.
Pas 2
Ceapa se taie mărunt și se călește în aproximativ 70-100 ml de ulei până este ușor rumenă.
Pas 3
Se adaugă cu tot cu ulei peste cartofi, se pune sare și piper negru măcinat.
Puteți s-o amestecați imediat sau lăsați să se mai răcească, important este să potriviți bine de sare - eu recomand să faceți umplutura puțin mai sărată, la limită, ca să se simtă exact cum trebuie în plăcinte. Aluatul va lua din sare și s-ar putea să nu se simtă chiar bine gustul de cartofi.
Pas 4
Acum facem aluatul:
Într-un bol puneți făina, sarea și bicarbonatul.
Pas 5
Adăugați apă caldă și frământați aluatul.
Pas 6
Aluatul trebuie să fie moale și puțin lipicios, în funcție de asta reglați cantitatea de apă și făină - la mine exact atât a luat cât am scris la ingrediente - am măsurat mai exact.
Îl scoateți pe masa presărată cu puțină făină și frământați un pic până se uniformizează.
Pas 7
Aici este un mic test, aluatul trebuie să fie foarte moale, ca să intre ușor degetul în el. Eu prima dată am greșit plăcintele anume pentru că am făcut aluatul prea tare.
Lăsați să se odihnească 10 minute.
Pas 8
După acest timp îl mai frământați puțin și împărțiți în 12 bucăți, fiecare se modelează în forma de bilă. Lăsați să se odihnească 10 minute ca să le puteți modela mai ușor.
Pas 9
Cât se odihnesc bilele de aluat puteți pregăti niște bile din cartofi, cam de mărimea unui pumn.
Faceți exact 12 bile de cartofi, la fel cât și numărul de bile de aluat.
Pas 10
Acum trecem efectiv la plăcinte.
Fiecare bilă de aluat se întinde cu făcălețul în foaie cam de 3 mm grosime și se unge cu ulei.
Pas 11
Se îndoaie în jumătate foaia și se unge iar cu ulei.
Pas 12
Îndoiți încă o dată în jumătate și ungeți iar cu ulei.
Vă iese așa un triunghi.
Pas 13
Și așa întindeți și faceți fiecare din cele 12 bile, să fie 12 triunghiuri.
Până aici am lucrat și am întins foile cu puțină făină, ca să nu se lipească de masă, mai departe le voi lucra doar cu ulei triunghiurile.
Pas 14
Cum ați terminat să întindeți foile și să le faceți triunghi luați pe rând din primele triunghiuri formate și facem plăcintele. Se iau primele pentru că s-au odihnit/înmuiat și se vor modela mai ușor.
Deci, ușor presați cu mâinile triunghiul, puneți 1 bilă de cartofi pe el.
Pas 15
Începeți să adunați marginile în sus.
Pas 16
Cam așa, și să nu lăsați cumva vreo gaură.
Pas 17
Apoi ușor presați plăcinta cu mâinile.
Pas 18
Continuați să presați ușor până se întinde într-o plăcintă mare, cam cât o tigaie de 24 cm.
Deci plăcinta mea are aproximativ 20 cm diametru și 7-10 mm grosime.
În așa mod faceți mai multe plăcinte după care vă apucați să le prăjiți pe tigaie.
Pas 19
Încălziți bine o tigaie cu puțin ulei, eu nu le-am scăldat în ulei, am pus doar atât cât să fie suficient să le rumenească frumos.
Puneți plăcinta în tigaie și o coaceți la foc mediu.
Pas 20
Când s-a rumenit bine pe o parte se întoarce și pe partea cealaltă.
Pas 21
Eu le-am făcut în 2 tigăi simultan și a mers treaba repede.
Pe parcurs le puneți una peste alta.
Pas 22
Se servesc calde sau reci cu un vin bun de casă :)
Poftă Bună!
Cantitate:
12 buc
Timp de preparare:
60 min
Dificultate:
mediu
Timp total de pregătire:
60 min
Data publicării:
Notă:
5 (13 voturi)