Plăcintă cu mere Rețetă VIDEO

Plăcintă cu mere

Deși această rețetă de plăcintă cu mere deja este postată pe site de Nina, este atât de bună, că eu totuși am ținut neapărat să v-o mai arăt încă o dată. În primul rând să vă atrag atenția la așa o bunătate de plăcintă cu mere, dar pe de altă să vă arăt procesul puțin mai simplificat - datorită comodității mele și robotului de bucătărie. La fel am făcut și în rețeta VIDEO, n-am putut să mă abțin să nu folosesc robotul, dar dacă nu-l aveți puteți face tradițional fără nici o problemă(anume așa face Nina în rețeta ei de plăcintă cu mere).

Este o plăcintă cu mere extraordinară - moale, fragedă și foarte aromată - am făcut-o deja de 3 ori în acest sezon și tot o savurăm de fiecare dată cu toată familia, prietenii și vecinii. Neapărat s-o aveți în vedere, este prea bună să fie uitată și lăsată la o parte :)

Ingrediente

Mere
8 buc
cam 1 kg de mere
Zahăr
100 g
+ 3 linguri pentru umplutura cu mere (30g)
Smântână
3 linguri
smântână simplă, fermentată
Ouă
2 buc
   
Unt
250 g
moale la temperatura camerei
Sare
0.25 lingurite
   
Praf de copt
2 lingurite
1 plic de 10g
Esență de vanilie
1 buc
   
Griș de grâu
4 linguri
   
Făină albă
550 g
   
Nucă tăiată mărunt
100 g
pentru umplutură și este opțional
Scorțișoară
1 lingurita
pentru umplutură și este opțională

Pași de urmat

Pas 1

Merele se curăță de cotor (eu coaja o las) și se pun în robotul de bucătărie, se mărunțesc bine.

Altfel le puteți da prin răzătoarea mare.

Plăcintă cu mere - Pas 1
Pas 2

Treceți merele mărunțite într-o tigaie/cratiță, adăugați 3 linguri de zahăr și le sotați la foc mediu timp de 10-15 minute.

Plăcintă cu mere - Pas 2
Pas 3

Merele trebuie să se înmoaie și să nu mai aibă zeamă, dar nu le prăjiți prea tare.

Lăsați la o parte 10-15 minute să răcorească.

Plăcintă cu mere - Pas 3
Pas 4

În acest timp facem aluatul, cu mâinile (vedeți în rețeta Ninei) sau în robot:

- în robot puneți untul moale, smântâna, ouăle, sarea, zahărul, esența de vanilie, făina și praful de copt.

Plăcintă cu mere - Pas 4
Pas 5

- mixați până se prind toate ingredientele și au consistența de aluat.

Plăcintă cu mere - Pas 5
Pas 6

Treceți aluatul pe masă, îl uniformizați puțin și împărțiți în 2 bucăți.

Plăcintă cu mere - Pas 6
Pas 7

Prima bucată de aluat se întinde bine pe masa presărată cu făină și se trece în tava de cuptor, cea clasică de aragaz. Eu nu ung tava cu unt, și nici nu presar nimic pe ea - aluatul conține mult unt și nu se lipește de tavă.

Dacă nu reușiți să-l întindeți bine cu sucitorul, o mai reglați în tavă cu degetele. Presărați 2 linguri de griș peste foaie.

Plăcintă cu mere - Pas 7
Pas 8

Puneți umplutura de mere peste foaie, nivelați bine, presărați peste ea încă 2 linguri de griș.

În Rețeta Video am uitat să pun deasupra grișul, nu am observat mare diferență, deci vedeți și voi.

Plăcintă cu mere - Pas 8
Pas 9

Se întinde și a 2-a foaie, se pune peste mere. Aici s-ar putea să vă mai enervați, aluatul este moale și are tendința să se mai rupă.

Eu de obicei îl trec cu sucitorul în tavă, unde mai trebuie carpesc găurile, mai ales marginile. Înțepați foaia din loc în loc cu o furculiță.

Plăcintă cu mere - Pas 9
Pas 10

Se coace timp de 30-35 de minute, la cuptor preîncălzit la 160 grade.

Nu trebuie să se rumenească prea tare, aveți grijă să n-o bronzați.

Lăsați să se răcească complet în tavă.

Plăcintă cu mere - Pas 10
Pas 11

Apoi se portionază și eventual se presară cu puțin zahăr pudră deasupra.

Poftă Bună!

Plăcintă cu mere - Pas 11

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (o tavă mare de cuptor)
Timp de preparare: 35 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregătire: 30 min
Data publicării:
Notă: 5 (5 voturi)
Sursă: Nina

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Top 10 comentarii din totalul de 30

BANKOK
BANKOK 14 Oct 2024, 08:37

Buna ziua o dimensiune pentru tava?

DumitracheElena
DumitracheElena 12 Oct 2018, 16:40

Buna Lena. Am facut azi placinta si din pacate ceva nu a fost in regula. Aluatul nu l-am putut intinde pe dimensiunea tavii de aragaz pt ca se rupea mereu si dadea impresia ca este prea putin...ii lipsea elasticitatea ca sa zic asa 🤔 asa ca am facut placinta intr-o tava mai mica 🙄 placinta am facut-o cu dovleac pe care l-am calit inainte dar parca totusi umplutura nu era legata dupa ce a fost gata. Trebuia calit mai mult dovleacul?

Multumesc mult pt orice sugestie unde crezi ca as fi putut gresi...

P.S: varianta de post a placintei mi-a iesit o bunatate de fiecare data 😉

lena
Elena (lena) DumitracheElena 12 Oct 2018, 16:51

Referitor la aluat, ai grija cu faina, adauga nu chiar toata cantitatea odata. Am avut surpriza ca faina de la firme diferite se comporta complet altfel. Daca aluatul iese prea sfaramicios si tare, nu se intinde, micsoreaza cantitatea de faina.

Dovleacul trebuie calit pana nu mai are zeama, se face sec si chiar incepe sa se rumeneasca 😉

DumitracheElena
DumitracheElena Elena (lena) 12 Oct 2018, 17:18

Mulțumesc pt pontul cu dovleacul, chiar nu stiam cum trebuie facut.

Aluatul era moale, dar pur si simplu nu se intindea cat tava fara sa se rupa, dar oricum data viitoare o sa fiu mai atenta.

Miruna T.
Miruna (Miruna T.) 13 Mar 2018, 11:42

Eu am facut placinta, dar cu branza dulce si stafide in loc de mere. Aluatul e o minunatie, si imprastie un parfum cat se coace...

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
N
Natalia Chiriac (N) 19 Oct 2017, 14:48

Nu vine a crede că mea reușit mulțumesc Lena

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
MashaL
MashaL 24 Jul 2015, 10:34

Am revenit si cu o poza. Foarte gustoasa!!! Data viitoare voi încerca si cu dovleac. Multumesc fetelor pu rețeta!

Poza mea pentru rețetă:
irachka
irachka 19 Feb 2015, 12:50

Ti se topeste in gura de buna ce e:)

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
goldensite
goldensite 02 Dec 2014, 01:34

Magnific, Viva Lalena. ro!

🆒🍞💋💋💋 rămân fidelă acestei rețete de azi înainte 👍

mada88
madalina (mada88) 06 Nov 2014, 19:53

foarte buna 

Poza mea pentru rețetă:
mada88
madalina (mada88) 06 Nov 2014, 19:50

Mm foarte buna .abia am facuto e delicioasa.numai ca eu iam pus si putina canela

Nota mea pentru rețetă:
timotei
timotei 04 Nov 2014, 18:05

Am facuto si eu de multe ori dupa reteta lui Nina, nota 10. Eu fac jumate cu mere si jumate cu brinza dulce , sa manince si mofturosii  carora nu le place cu mere

Nota mea pentru rețetă:
Arată toate comentariile