Ciorbă de dovlecei cu perișoare
Rețeta este încă o improvizație de cum puteți utiliza produse sănătoase, dietetice pentru a face o mâncare delicioasă și completă. Este una din ciorbele noastre preferate (dacă nu-i pun borș acru iese supă, la fel de delicioasă), o recomand și pentru prânz dar mai ales pentru cină.
Dovlecelul este una din legumele preferate ale mamei mele, ea îl rade mărunt și pune în orice ciorbă, ca un fel de vegeta - dă un plus de gust foarte bun, chestie pe care eu n-o știam până n-am încercat. Pe lângă faptul că este foarte bun, mai este și sănătos, să încercați neapărat.
La fel puteți improviza o ciorbă-supă de pui în care să puneți doar dovlecel, fără perișoare - cu ele mi s-o părut parcă mai interesant.
Ingrediente
●
Tacâm de pui
1 buc
eu am pus câteva bucăți de pui care le aveam prin frigider, pentru a face supa mai gustoasă - puteți și fără ele
●
Roșii
1 buc
puteți pune aici și 1 ardei, 1 rădăcină de pătrunjel, morcov, țelină - dacă aveți
●
Dovlecei
1 buc
1 mai mare sau 2 mai mici
●
Carne de pui
300 g
pentru perișoare - aici am pus de curcan
●
Ulei de floarea-soarelui
2 linguri
●
Borș acru
300 ml
puneți după gust, la cât de acru vă place
●
Sare
1 lingura
la fel reglați după gust
●
Pătrunjel verde
2 linguri
+piper măcinat pentru perișoare
Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a nu rata rețetele noi și alte noutăți!
Pași de urmat
Pas 1
Prima chestie pe care v-o recomand este să faceți baza de supă - ciorba iese mult mai gustoasă și completă.
Deci într-o cratiță puneți tăcâmurile de pui (ceva mai cu os - labe, aripi, spate - ale mele erau de la țară) - adăugați aproximativ 2-3 litri de apă, ca să le acopere bine. Puneți pe foc, când dă în clocot luați spuma și adăugați legumele - aici am pus 1 ceapă întreagă și o roșie tăiată mărunt (dacă aveți puteți pune și 1 ardei, morcov, rădăcină de pătrunjel - toate întregi).
Mai adăugați frunza de dafin, uleiul și faceți focul mic, să fiarbă la foc încet aproximativ 1 oră.
Pas 2
Cât timp fierbe ciorba, pregătim perișoarele.
Carnea de curcan am tocat-o împreună cu o jumătate de ceapă - am adăugat în ea 1 ou, sare, piper și puțin pătrunjel tocat. Se amestecă bine cu mâinile.
Pas 3
Modelați biluțe cu mâinile și le aranjați pe o farfurie sau fund - să le aveți gata până fierb tăcâmurile de pui.
Pas 4
După ce au fiert oasele și legumele, le scoateți din supă - pe toate, asta va fi baza de supă, aromată și gustoasă.
Pas 5
Adăugați dovleceii tăiați cubulețe și perișoarele, când începe să fiarbă faceți focul mic și lăsați 30 minute să fiarbă încet.
Pas 6
Turnați borșul, adăugați sarea după gust - lăsați să fiarbă 2 minute.
Dacă nu puneți borș, va fi o supă, la fel de delicioasă.
Pas 7
Și la urmă adăugați o jumătate de ceapă crudă tăiată mărunt și pătrunjel tocat.
Opriți focul imediat după ce a dat într-un clocot, nu lăsați să fiarbă.
Acoperiți și lăsați 15 minute să se pătrundă ciorba.
Pas 8
Noi am servit-o cu iaurt, puteți pune smântână - dar și fără ele este foarte gustoasă.
Poftă Bună!
Cantitate:
3 l
(7-8 porții)
Timp de preparare:
20 min
Dificultate:
usor
Timp total de pregătire:
60 min
Data publicării:
Notă:
5 (2 voturi)