Legume la cuptor (Improvizație ratatouille)

Legume la cuptor (Improvizație ratatouille)

Am găsit această variantă de legume la cuptor pe un site rusesc, zicea autoarea că a fost inspirată din celebrul film "Ratatouille". La rândul meu am improvizat și eu puțin :), am simplificat rețeta - nu prea aveam timp să fac sosurile pentru ea, rezultatul a fost unul foarte frumos și gustos. Important este să folosiți un mujdei sau mirodeniile preferate și să coaceți bine la cuptor legumele, să nu fie doar fierte dar și coapte.

Ingrediente

Vinete
1 buc
   
Dovlecei
1 buc
   
Roșii
3 buc
   
Ulei de măsline
3 linguri
   
Ierburi uscate(busuioc, pătrunjel,etc)
1 lingurita
   
Sare
1 lingurita
   

Pași de urmat

Pas 1

Vinetele se spală și se taie rondele cât mai subțiri, cam de 2-3 mm.

Legume la cuptor (Improvizație ratatouille) - Pas 1
Pas 2

Apoi peste rondelele de vinete presărați puțină sare și mirodenii uscate preferate.

Legume la cuptor (Improvizație ratatouille) - Pas 2
Pas 3

La fel faceți și cu dovleceii - tăiați rondele și presărați cu mirodenii și sare.

Legume la cuptor (Improvizație ratatouille) - Pas 3
Pas 4

Și la urmă roșiile - la fel tăiate și presărate cu sare și piper.

Legume la cuptor (Improvizație ratatouille) - Pas 4
Pas 5

Într-un vas de cuptor mai adânc, aranjați legumele ca în poză, alternând pe rând legumele. Apoi peste toată suprafața stropiți cu ulei de măsline.

Legume la cuptor (Improvizație ratatouille) - Pas 5
Pas 6

Țineți legumele la cuptor cam o oră, la început aproximativ 15 min puteți pune o folie de aluminiu deasupra - apoi o scoateți ca să se rumenească bine legumele și să scadă apa din ele.

Legume la cuptor (Improvizație ratatouille) - Pas 6
Pas 7

Legumele se servesc calde sau reci, presărate cu verdeață și mujdei, sau orice sos preferat.

Recomand această mâncare la toți cei care preferă mâncare sănătoasă și dietetică :)

Poftă Bună!

Legume la cuptor (Improvizație ratatouille) - Pas 7

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (4 porții)
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 10 min
Data publicării:
Notă: 5 (7 voturi)

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Top 10 comentarii din totalul de 18

tiki
tiki 13 Jul 2014, 13:07

Asa arata si cu dovleac galben. Gustul acelasi. Hahaha.

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
len4ik
len4ik 23 Jun 2014, 00:34

:) delicios!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Cristina Maria
Cristina Maria 23 Oct 2013, 20:06

Am facut reteta asta parintilor ei mai demult si au fost foarte incantati, mai ales tata.

Impactul vizual e super! Multumim, Lena!

Nota mea pentru rețetă:
tiki
tiki 18 Aug 2013, 11:47

Buna. Foarte aspectoase, dar nu prea gustoase :)). Singure. Azi voi mai face,dar pe langa o bucatica de carne. Si sanatoase. Precis o sa mai fac.Pa.

Poza mea pentru rețetă:
Tania Meghega
Tania (Tania Meghega) 08 Nov 2012, 14:45

Foarte bune legumele se dau la mancat foarte bine eu le mai folosesc ca garnitura. 

Poza mea pentru rețetă:
Nina-Andreea
Nina-Andreea 01 Jul 2012, 00:41

Am făcut și eu. Interesant, dar nu tocmai pe gustul meu.

Poza mea pentru rețetă:
igorbt
Igor Butuc (igorbt) 09 Dec 2011, 11:46

Mmm, as manca asa ceva inca o data :)

Nota mea pentru rețetă:
Ralucuta
raluca (Ralucuta) 29 Mar 2011, 16:19

apetisant 

Nota mea pentru rețetă:
amalia80
amalia80 16 Sep 2010, 16:56

M-am jucat si eu cu aceasta reteta pe 14 septembrie cand a fost post si nu m-am putut abtine sa adaug si 2 cartofi. Ca sos am folosit sosul mediteranean de la knorr si pot spune ca a iesit super. Avand cartofi n-am mai mancat cu paine.

Nota mea pentru rețetă:
millena
millena 24 Sep 2009, 15:02

am uitat nota maxima!

Nota mea pentru rețetă:
Arată toate comentariile